În perioada 8-11 octombrie, la Gdansk, în Polonia, a avut loc Conferinţa „Zilele Sociale Catolice pentru Europa”, la care au participat delegaţi din 29 de ţări. Evenimentul s-a desfăşurat la iniţiativa Comisiei Conferinţei Episcopatelor Catolice din Uniunea Europeană (COMECE), iar locul de desfăşurare nu a fost ales întâmplător, căci la Gdansk a luat fiinţă, acum 29 de ani, „Solidarność”, primul sindicat liber din statele comuniste europene. Tot aici, în urmă cu 70 de ani, începe cel de-al II-lea Război Mondial. Dezastrul războiului avea să ducă la impunerea ideii reconcilierii şi la proiectul unei structuri, care avea să devină mai târziu Uniunea Europeană. Conferinţa, de altfel, a pus în evidenţă conceptul solidarităţii şi al subsidiarităţii, ca piloni de bază în arhitectura viitoarei Europe.

Arhiepiscopul de Dublin Diarmuid Martin a afirmat că, într-o Europă cu o multitudine de culturi şi valori, sunt importante angajamentul şi participarea cetăţenilor, subliniind totodată că solidaritatea „nu este un concept abstract, ci participare” şi că ea „izvorăşte din inimi, nu din texte”.

Printre vorbitori s-a mai remarcat şi dna Anna Záborská, parlamentar european din Croaţia. Ea a subliniat faptul că familia se confruntă cu dificultăţi, iar „primul mod de a testa solidaritatea cu familia îi priveşte în primul rând pe fiecare soţ şi soţie personal”. Familia este locul unde se transmit valorile umane fundamentale. Instituţiile au datoria să dezvolte un mediu prietenos pentru familii, susţine dna Záborská, iar ideea solidarităţii trebuie întreţinută între generaţii, educând tinerii în spiritul libertăţii. Un al mod de a sprijini familia constă în „munca legislativă a instituţiilor naţionale şi internaţionale în domeniile legate de familie”. Datoria guvernelor ar fi să creeze condiţii adecvate şi nu să-şi impună ideologiile.

Preşedintele Comisiei Europene, dl José Manuel Durão Barroso, a adresat un mesaj participanţilor la conferinţă, în care a menţionat că actuala criză nu este numai economică sau financiară, ci, de asemenea, trebuie văzută ca o criză etică, o criză a valorilor. Domnia sa a mai subliniat necesitatea plasării fiinţei umane spre binele tuturor lucrurilor.

În declaraţia de încheiere, s-au conturat trei linii de acţiune: solidaritatea între generaţii, solidaritatea între cetăţenii europeni şi solidaritatea Europei cu restul lumii. Referitor la solidaritatea dintre generaţii, delegaţii au accentuat nevoia de a promova şi a proteja familia bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, „creându-se condiţii care să dea posibilitate părinţilor să-şi crească copiii şi să împace viaţa de familie cu viaţa profesională”. Referitor la solidaritatea între cetăţeni, s-a discutat despre implementarea „unei politici europene comune privind imigraţia şi azilul, recunoscându-se şi respectându-se demnitatea umană a fiecărui imigrant”. Ca să existe o adevărată solidaritate între cetăţenii europeni, economia „trebuie să servească tuturor”, trebuie să se recunoască valoarea muncii „în toate formele sale”, „trebuie adaptată economia socială de piaţă la noile provocări, ca cei mai vulnerabili să fie protejaţi, şi să se îmbunătăţească dreptatea socială şi şansele egale”. În acest scop, „trebuie luate măsuri mai eficiente pentru a reduce sărăcia şi exluderea socială”, trebuie promovată „o politică de reglementare a pieţelor financiare din Uniunea Europeană şi trebuie sprijinite mijloace de guvernare internaţională”. Europa, însă, trebuie să privească şi în afara ei, fiind chemată, astfel, să-şi ţină promisiunile faţă de „ţările în curs de dezvoltare şi să promoveze o dezvoltare comună a ţărilor mai sărace, în special din Africa, dezvoltând practici oneste de negociere”, pentru a „promova pacea şi dreptatea, bazate pe respectul demnităţii umane, a drepturilor omului şi a libertăţii religioase”. „Europa are nevoie de bărbaţi şi femei formaţi în credinţă, gata să-l primească cu braţele deschise pe aproapele lor în numele lui Iisus Hristos şi să construiască împreună relaţii şi instituţii de solidaritate, în serviciul oamenilor timpului nostru, având în vedere generaţiile viitoare”. „Noi, se spune în finalul documentul, dorim să continuăm să muncim împreună, bărbaţi şi femei de diferite confesiuni, în urmărirea binelui comun”. Delegaţii la această conferinţă au concluzionat: „Să nu ne temem – solidaritatea trebuie să fie viitorul nostru comun. Unitatea Europei a constituit visul unor oameni, devenind, apoi, speranţa multor oameni. Este datoria noastră să continuăm să servim cauzei solidarităţii globale.”